Home » Natură » Arborele vieţii a fost îmbogăţit cu 20 de ramuri noi

Arborele vieţii a fost îmbogăţit cu 20 de ramuri noi

Arborele vieţii a fost îmbogăţit cu 20 de ramuri noi
Publicat: 15.09.2017
Cercetătorii au reuşit să identifice genomii ai aproximativ 8.000 de microorganisme. Aproximativ o treime dintre aceştia sunt diferiţi faţă de orice altă formă cunoscută de cercetători. Prin prisma descoperirii, cercetătorii au adăugat 20 de ramuri noi arborelui microscopic al vieţii.

Microorganismele se împart în două categorii: bacterii şi arhee din acestea provin majoritatea speciilor cunoscute de pe pământ,  informează Science Alert. Deşi doar 2% dintre acestea pot fi produse în laborator, studiul recent a analizat microbii din lumea reală colectaţi din cele mai extreme zone ale Terrei. În urma observaţiei au fost descoperite o multitudine de noi specii necunoscute până în prezent. 

Echipa din cadrul Universităţii Queensland, Australia, a analizat aproximativ 1.500 probe colectate din natură şi înregistrate într-o bază de date. Astfel prin secvenţierea ADN-ului din fiecare probă, cercetătorii au reuşit să descopere sute de genomi. ”Adevărata importanţă a acestor genomi este că majoritatea dintre ei sunt diferiţi din punct de vedere evoluţionar  faţă de genomii analizaţi anterior,” afirmă principalul cercetătorul Gene Tyson. 

Procedura utilizată de cercetători este relativ nouă şi se bazează pe studierea genomilor în mediul natural spre deosebire de cele anterioare care utilizau culturi din laborator. Celor 80.000 de genomi înregistraţi, cercetătorii au adăugat 7.280 de bacterii şi 623 de arhee. 

Studiul prezent şi studiile viitoare ar putea ajuta cercetătorii să realizeze noi tipuri de antibiotice. De asemenea, cercetarea ar putea fi utilizată pentru dezvoltare unor noi materiale industriale. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Exoplaneta Trappist-1 b ar putea avea atmosferă, dezvăluie Telescopul Webb
Exoplaneta Trappist-1 b ar putea avea atmosferă, dezvăluie Telescopul Webb
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?